CARIERĂ

SELECȚIONAREA, ÎNCADRAREA ȘI FORMAREA
POLIȚIȘTILOR
Politistul este
functionar public civil, cu statut special, înarmat, ce
poartă, de regulă, uniformă și exercită atribuțiile stabilite
pentru Poliția Română prin lege, ca instituție specializată a
statului.
Polițistul iși desfășoară activitatea profesională în
interesul și în sprijinul persoanei, comunității și
instituțiilor statului, exclusiv pe baza și în
executarea legii, cu respectarea principiilor
imparțialității, nediscriminării, proporționalității și
gradualității.
CONDIȚII GENERALE DE RECRUTARE ÎN VEDEREA
ÎNCADRĂRII DIN SURSĂ EXTERNĂ A POLIȚIȘTILOR, CONFORM ART. 20 DIN
ORDINUL M.A.I. NR. 665/28.11.2008 PRIVIND UNELE ACTIVITĂȚI DE
MANAGEMENT RESURSE UMANE ÎN unitățile MINISTERULui ADMINISTRAȚIEI ȘI
INTERNELOR
Pentru a
putea participa la concurs, candidații trebuie să îndeplinească
următoarele condiții generale:
-
să
aibă cetățenia română și domiciliul în România;
-
să
cunoască limba română scris și vorbit;
-
să
aibă capacitate deplină de exercițiu;
-
să
fie declarați apt din punct de vedere medical,
fizic și psihic; verificările privind starea de
sănătate medicală, fizică și psihică vor fi
efectuate de către structurile de specialitate ale
Ministerului Administrației și Internelor;
-
să
aibă vârsta de minim 18 ani împliniți, iar în cazul
candidaților la concursurile de admitere în
instituțiile de învățământ ale Ministerului
Administrației și Internelor să-i împlinească în
cursul anului în care participă la concurs;
-
să
aibă studii corespunzătoare cerințelor postului
pentru care candidează, iar candidații la
concursurile de admitere în instituțiile de
învățământ ale Ministerului Administrației și
Internelor să fie absolvenți de liceu cu diplomă de
bacalaureat; dovada absolvirii se face cu diploma
sau adeverință din care să rezulte faptul că a
susținut și promovat examenul de bacalaureat;
-
să
aibă un comportament corespunzător cerințelor de
conduită admise și practicate în societate;
-
să
nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de
urmărire penală ori de judecată pentru săvârșirea de
infracțiuni, cu excepția situațiilor în care a
intervenit reabilitarea;
-
să
nu fi fost destituiți dintr-o funcție publică în
ultimii 7 ani;
-
să
nu fi desfășurat activități de poliție politică,
astfel cum sunt definite prin lege;
-
să
îndeplinească condițiile prevăzute la art. 10 alin.
(3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul
polițistului (candidații care au promovat concursul
de admitere în instituțiile de învățământ ale
Ministerului Administrației și Internelor, precum și
persoanele care urmează să fie încadrate direct în
poliție nu trebuie să aibă calitatea de membru al
vreunui partid politic sau organizații cu caracter
politic);
-
să
îndeplinească condițiile specifice pentru ocuparea
prin concurs a funcției publice cu statut special.
În
funcție de specificul activității profesionale pentru
care sunt scoase la concurs funcțiile, pot fi stabilite
criterii specifice de recrutare, cu respectarea
condițiilor și a criteriilor prevăzute de actele
normative în vigoare.
Acestea, împreună cu toate celelalte date referitoare la
probele de concurs, la tematică, bibliografie, precum și
la calendarul de desfășurare al concursului, vor fi
aduse la cunoștința celor interesați, prin anunțurile de
organizare a concursurilor, pe site-ul instituției
organizatoare și / sau în presa centrală.
Nu pot
fi încadrate din sursă externă ca polițiști persoanele
care au avut această calitate, dacă:
a) au
încetat raporturile de serviciu în condițiile art. 69
literele c),h),i) și k) din Legea 360/2002,
privind Statutul polițistului, cu modificările si
completările ulterioare;
b) au
fost trecute în rezervă în condițiile art. 85 literele
d),i),j),k) și art. 87 din Legea nr.80/1995,
privind Statutul cadrelor militare, cu modificările și
completările ulterioare.
Persoanele care au grade militare în rezervă pot fi
recrutate în vederea încadrării directe numai în
situațiile în care, prin încadrare potrivit nivelului
studiilor nu dobândesc grade profesionale mai mici decât
cele avute în rezervă.
|