Home Hartă site Coordonate de contact

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CONTRAVENȚII

Contravențiile care atrag suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice:

  1. conducerea unui autovehicul sau tramvai sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor stupefiante sau medicamentelor cu efecte similare acestora, dacă este constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice certificate;

  2. conducerea vehiculului cu defecțiuni tehnice grave la sistemul de frânare sau la mecanismul de direcție, dacă sunt constatate de poliție împreună cu specialiștii instituțiilor abilitate;

  3. depășirea cu mai mult de 50 km/h, a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii cu mijloace tehnice certificate;

  4. nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată prevăzută cu bariere sau semibariere și/sau cu lumini și semnal sonor;

  5. nerespectarea semnalelor polițiștilor la trecerea coloanelor oficiale sau intercalarea ori atașarea la o astfel de coloană;

  6. neoprirea la semnalul regulamentar al polițiștilor, în scopul sustragerii de la control, dacă a fost necesară urmărirea pentru oprire;

  7. nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului, a regulilor privind prioritatea de trecere ori a celor de depășire, dacă prin aceasta s-a produs un accident;

  8. neanunțarea și/sau neprezentarea la unitatea de poliție competentă, în 48 de ore de la implicarea intr-un accident, dacă a avut ca urmare pagube materiale;

  9. când titularul a acumulat cel puțin 15 puncte de penalizare într-un an;

  10. când titularul a acumulat cel puțin 10 puncte de penalizare în decurs de 6 luni de la data expirării duratei de suspendare;

  11. când fapta conducătorului de autovehicul sau tramvai a fost urmărită ca infracțiune prevăzută de ordonanța de urgență, iar procurorul sau instanța de judecată a dispus înlocuirea răspunderii penale cu una dintre sancțiunile cu caracter administrativ prevăzute la art.91 din Codul penal.

Suspendarea exercitării dreptului de a conduce se dispune de către poliție și în cazul în care împotriva titularului acestuia s-a hotărât o astfel de măsură de către o autoritate străină competentă, pentru o faptă săvârșită pe teritoriul altui stat, în condițiile stabilite prin Convenția Europeană cu privire la efectele internaționale ale interzicerii exercitării dreptului de a conduce un vehicul cu motor, adoptată la Bruxelles la 3 iunie 1976, ratificată de România prin Legea nr.126/1997.

Odată cu reținerea permisului de conducere, titularului i se eliberează o dovada înlocuitoare cu drept de circulație pentru o perioadă de 15 zile, cu excepția cazurilor prevăzute la literele a), b), e), f) si h), când acesta se eliberează fără drept de circulație.

Conducătorului de autovehicul sau tramvai care a încălcat o regulă de circulație pentru care se dispune sancțiunea contravențională complementară de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce și care prezintă la control dovada înlocuitoare a acestuia pentru o fapta săvârșită anterior, aflată în termenul de valabilitate, i se reține dovada prezentată și i se eliberează o nouă dovadă, cu valabilitate până la 15 zile‚ fără a depăși, însă, termenul de valabilitate al primei dovezi.

 

Contravențiile care atrag retragerea certificatului de înmatriculare al autovehiculului:

  1. inspecția tehnică periodică a expirat;

  2. în autovehicul este instalat un dispozitiv antiradar;

  3. autovehiculul are montate mijloace speciale de avertizare luminoasă și sonoră, cu încălcarea prevederilor legale;

  4. nerespectarea prevederilor referitoare la transportul produselor periculoase;

  5. avarii existente la autovehicul nu au fost remediate în termen de 30 de zile de la data producerii avariei;

  6. dispozitivele de iluminare și semnalizare luminoase, mijloacele flourescent-reflectorizante, prevăzute în normele tehnice în vigoare, sunt defecte sau lipsă, farurile nu sunt reglate sau sunt montate alte dispozitive decât cele omologate;

  7. sistemele de frânare sunt defecte;

  8. mecanismul direcției prezintă uzuri peste limitele admise;

  9. anvelopele au alte dimensiuni sau caracteristici decât cele prevăzute în cartea de identitate a autovehiculului, prezintă tăieturi sau rupturi ale cordonului ori sunt uzate peste limita legal admisă;

  10. zgomotul în mers sau staționare depășește limita legal admisă pentru tipul respectiv de vehicul;

  11. motorul emite noxe poluante peste limitele legal admise;

  12. elementele dispozitivului de cuplare pentru remorcare prezintă uzuri pronunțate ori nu sunt compatibile, fiind de natură să provoace desprinderea remorcii sau dezechilibrarea ansamblului;

  13. autovehiculul are montate dispozitive sau accesorii neomologate de autoritatea competentă;

  14. autovehiculul are aplicate pe parbriz, lunetă sau geamurile laterale, afișe, reclame publicitare sau înscrisuri de natură a conferi liberă trecere, acces sau prioritate în circulația pe drumurile publice;

  15. autovehiculul are aplicate folii sau accesorii pe parbriz, lunetă ori geamuri laterale care restrâng sau estompează vizibilitatea în timpul mersului, atât din interior, cât și din exterior sau care împiedică ori diminuează eficacitatea dispozitivelor de iluminare și semnalizare luminoasă ori citirea numărului de înmatriculare;

  16. autovehicul prezintă scurgeri de carburant sau lubrifiant;

  17. plăcuțele cu numerele de înmatriculare sau înregistrare nu sunt conforme cu standardul sau au aplicate dispozitive de iluminare altele decât cele omologate;

  18. datele din certificatul de înmatriculare sau înregistrare nu concordă cu caracteristicile tehnice ale vehiculului;

  19. vehiculul nu a fost radiat din circulație în condițiile cuprinse în legislația privind circulația pe drumurile publice. În acest caz se rețin și plăcuțele cu numerele de înmatriculare, care vor fi remise titularului certificatului de înmatriculare;

  20. deținătorul nu face dovada încheierii asigurării auto de răspundere civilă;

  21. efectuarea transportului comercial de bunuri și persoane cu autovehicule și remorci care circulă în baza înmatriculării pentru probe, folosirea acestor certificate pentru autovehicule de proveniență străină pentru care nu au fost perfectate formalitățile vamale, precum și circulația autovehiculelor care efectuează probe în vederea omologării, în afara județului sau municipiului București, în raza căruia își are sediul titularul certificatului de înmatriculare pentru probe;

  22. deținătorul nu a preschimbat certificatul de înmatriculare, emis anterior datei de 1 ianuarie 1998, cu ultimul model aflat în uz.

Certificatul de înmatriculare nu se reține dacă conducătorul autovehiculului sau tramvaiului remediază pe loc deficiențele constatate, caz în care se aplică numai sancțiunea contravențională.

În situațiile prevăzute la literele b) - e), g), h), p), r), t) și u), în locul certificatului de înmatriculare sau înregistrare se eliberează dovada înlocuitoare fără drept de circulație.

Certificatul de înmatriculare sau înregistrare se restituie deținătorului vehiculului la încetarea motivului pentru care documentul a fost reținut.

Când conducătorul este depistat în trafic conducând un vehicul având dovada înlocuitoare a certificatului de înmatriculare sau înregistrare fără valabilitate sau cu valabilitate expirată, polițistul aplică și măsura reținerii plăcuțelor cu numerele de înmatriculare sau înregistrare, până la încetarea motivului pentru care documentul a fost retras.

În cazul în care măsura a fost dispusă pentru nerespectarea regulilor referitoare la transportul produselor periculoase, polițistul ia măsuri pentru parcarea autovehiculului în cel mai apropiat spațiu amenajat, reținând certificatul de înmatriculare și plăcile cu numărul de înmatriculare sau înregistrare.

În cazul conducerii unui vehicul cu defecțiuni tehnice grave la sistemul de frânare sau la mecanismul de direcție, dacă sunt constatate de poliție împreună cu specialiștii instituțiilor abilitate, se reține și permisul de conducere, dovada înlocuitoare fiind eliberată fără valabilitate.

 

Stabilirea termenului de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule în cazul concursului de contravenții care atrag și puncte de penalizare, se face astfel:

  1. pe o perioadă de 30 zile dacă punctele prevăzute pentru fiecare contravenție, însumate cu punctele din evidență, totalizează 15 puncte;

  2. pe o perioadă de 60 zile dacă punctele prevăzute pentru fiecare contravenție, însumate cu punctele din evidență, totalizează între 16 si 20 puncte;

  3. pe o perioadă de 90 zile dacă punctele prevăzute pentru fiecare contravenție, însumate cu punctele din evidență, totalizează peste 20 puncte.

 
 

Site realizat de Direcția Comunicații și Informatică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române