LABORATOR DE PROCESARE ȘI GESTIONARE A DATELOR
BIOMETRICE AFERENTE BAZELOR DE DATE CRIMINALISTICE
BAZA DE
DATE A SISTEMULUI DE RECUNOAŞTERE FACIALĂ IMAGETRAK
BAZA DE
DATE A SISTEMULUI AFIS-PRINTRAK BIS
BAZA DE DATE A SISTEMULUI DE RECUNOAŞTERE FACIALĂ
IMAGETRAK
Sistemul
de recunoaştere facială Imagetrak este un sistem
integrat care stochează şi examinează fotografii de
semnalmente, date antropometrice, semne particulare şi
date despre fapta şi modul de operare, în scopul
identificării unor categorii de persoane care au
săvârşit fapte penale şi al clarificării unor aspecte de
interes operativ în activitatea Poliţiei şi altor
unităţi din cadrul Ministerul Administraţiei şi
Internelor.
Sistemul
de recunoaştere facială Imagetrak a fost implementat în
anul 2004 la nivel naţional, cu staţii de lucru la
fiecare inspectorat judeţean de poliţie şi la Serviciul
Criminalistic din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a
Municipiului Bucureşti.
Perceperea
de către victimă sau martorul ocular a imaginii
persoanei infractorului, în momentul în care acesta
săvârşeşte fapta penală, poate fi asimilată, într-o
accepţiune foarte largă, cu o urmă de memorie, respectiv
cu ceea ce s-ar putea denumi „urma ideală”, aceasta
având un evident caracter material, specific proceselor
psiho-fiziologice de la nivelul scoarţei cerebrale.
Devine astfel posibilă identificarea infractorului pe
baza portretului vorbit făcut de martor, ori
recunoaşterea sa după fotografie sau dintr-un grup de
persoane. Bineînţeles că cele percepute de martor sau
victimă sunt redate, sub aspect procedural, în forma
declaraţiilor, pe baza cărora se va recurge la o
metodologie adecvată, de identificare sau de
recunoaştere, potrivit regulilor tacticii
criminalistice.
Sistemul
de recunoaştere facială Imagetrak înlocuieşte cu succes
clasoarele clasice cu fotografii de semnalmente,
folosite pentru identificarea persoanelor, prin
prelucrarea şi stocarea la nivel naţional a
fotografiilor şi a datelor de stare civilă ale
persoanelor în stare de arest sau libertate, ca urmare a
comiterii de infracţiuni prin diverse moduri de operare.
Fotografia este digitalizată în limbaj pentru computer,
procesată şi stocată într-o bancă de date.
Sistemul
Imagetrak foloseşte un algoritm de căutare facială care
este independent de culoare, respectiv la căutare nu se
ia în calcul culoarea fotografiei sau culoarea pielii.
Din punct
de vedere al rasei nu ia în calcul structura feţei
deoarece aceasta este universală. Are o plajă largă în
privinţa sursei de preluare a imaginilor, acestea
putându-se face prin folosirea unui scanner, a unei
camere foto sau video etc.
În
privinţa vârstei, faceprint-ul rămâne neschimbat odată
cu trecerea timpului. Machiajele, părul facial,
ochelarii sau iluminarea etc. nu influenţează
identificarea persoanelor.
Posibilităţile
sistemului Imagetrak sunt următoarele:
-
Listarea de rapoarte despre persoanele înregistrate
cu fotografii şi date de interes operativ;
-
Acces
pe reţea;
-
Acces
la distanţă pentru furnizorii sistemului în vederea
intervenţiei cât mai rapide pentru înlăturarea
eventualelor probleme apărute la sistem;
-
Obţinerea facilă a diferitelor rapoarte;
-
Soft
personalizat în limba română;
-
Permite importul de imagini digitale:
|
Softul pentru portret robot suportă mai
multe formate şi permite editarea imaginii:
scalare, decupare, strălucire, contrast etc. |
-
Permite una sau mai multe căutări în
baza de date, rezultatul acestei căutări
este o listă de candidaţi, afişată în
ordinea punctajului obţinut.
-
Filtre de căutare care permit reducerea
timpului de căutare.
|
 |
BAZA DE DATE A SISTEMULUI AFIS-PRINTRAK BIS
Sistemul
automat de identificare a amprentelor digitale (AFIS
2000) a fost implementat de către Poliţia Română încă
din anul 1996 şi a marcat un pas important pe linia
modernizării poliţiei tehnico-ştiinţifice.
Integrarea ţării noastre în Uniunea Europeană şi
deschiderea spaţiului de călătorie european au scos şi
mai mult în evidenţă facilităţile sistemului, care
permite identificarea pe baza amprentelor papilare a
persoanelor cu identitate falsă sau care au comis fapte
antisociale în afara ţării.
Necesitatea
modernizării acestui sistem naţional care funcţiona cu
doar 9 laboratoare a determinat conducerea poliţiei să o
includă ca obiectiv în Strategia de modernizare a
Poliţiei Române şi în Planul de măsuri prioritare pentru
integrarea României în Uniunea Europeană, obiectiv care
să permită extinderea la nivel naţional a
posibilităţilor de lucru şi conectarea cu sisteme AFIS
aparţinând organismelor din ţările europene.
Noul
sistem AFIS PRINTRAK BIS (Printrak Biometric
Identification System) este fabricat în S.U.A. de
concernul Motorola – Printrak, fiind vârful de gamă în
tehnologia identificării biometrice şi reprezentând
ultima versiune în examinarea dactiloscopică.
ARHITECTURA SISTEMULUI AFIS PRINTRAK - BIS
A.
LA NIVEL CENTRAL (I.G.P.R.):
-
Institutul de Criminalistică administrează baza de
date şi staţiile de lucru.
-
Direcţia Cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă
utilizează staţii de lucru pentru implementarea
evidenţei centrale a fişelor dactiloscopice din
cazierul judiciar.
B. LA
NIVEL LOCAL:
-
Toate
serviciile criminalistice din cadrul inspectoratelor
de poliţie judeţene utilizează staţii de lucru;
-
Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului
Bucureşti utilizează pe lângă staţiile de lucru şi o
staţie mobilă de amprentare electronică.
C.
ALTE STRUCTURI:
La
nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor, au
fost dotate cu staţii de lucru conform competenţelor
legale Oficiul Naţional pentru Refugiaţi şi
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.
D. LA
NIVELUL UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT ale Ministerului
Administraţiei şi Internelor, pentru pregătirea
viitorilor poliţişti a fost alocată câte o staţie la
Academia de Poliţie „Al. I. Cuza” şi la Şcoala de agenţi
de poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina.
FACILITĂŢILE
SISTEMULUI AFIS PRINTRAK BIS:
-
Asigură posibilitatea examinărilor comparative ale
amprentelor degetelor şi palmelor;
-
Oferă
premisa informatizării evidenţei dactiloscopice
decadactilare a cazierului judiciar la nivel local
şi central;
-
Facilitează şi sporeşte operativitatea examinării
comparative a amprentelor papilare la nivelul
fiecărui Inspectorat Judeţean de Poliţie;
-
Contribuie la identificarea persoanelor, a
dispăruţilor şi a cadavrelor cu identitate
necunoscută;
-
Diferenţiază utilizatorul pe baza unui identificator
unic (ID) şi oferă conexiunea cu alte baze de date,
gen evidenţa nominală a Sistemului Naţional de
Evidenţă Informatizată a Cazierului Judiciar,
Sistemul Naţional de Evidenţă Informatizată a
Persoanei, INTERPOL, EURODAC;
-
Relaţionează
prin
interfeţe cu alte tipuri de echipamente electronice
de amprentare, fixe sau mobile, amplasate inclusiv
în punctele de trecere a frontierei europene de pe
teritoriul României;
-
Oferă
posibilitatea efectuării căutării rapide pentru două
degete solicitate în punctele de trecere a
frontierei;
-
Dinamizează timpul de răspuns al căutărilor şi oferă
posibilităţi multiple de analiză şi de interpretare
a imaginilor amprentelor (analiză 3D).
Sistemul
AFIS PRINTRAK BIS a devenit operaţional la nivel
naţional în cursul lunii iulie 2007 şi în concordanţă cu
prevederile acordurilor internaţionale a devenit
Punct Naţional de Contact pentru schimbul de date
dactiloscopice cu sistemele europene similare.
Sistemul
AFIS PRINTRAK BIS reprezintă cea mai complexă tehnologie
de acest gen existentă pe plan mondial, fiind
caracterizat ca o componentă de bază a sistemului
judiciar naţional şi european în lupta împotriva
infracţionalităţii transfrontaliere.
Aşadar,
alături de baza de date cu profile genetice, se deschide
o perspectivă ştiinţifică de ultimă generaţie
tehnologică, capabilă să satisfacă exigenţele operative
ale sistemului naţional şi european de siguranţă
publică.

|